luni, 29 iunie 2015

Majay Gyozo - Hai să mergem într-o seară

Versuri: Adrian Păunescu
Muzica: Majay Gyozo

R: Hai să mergem într-o seară
Hai să mergem într-o seară
Şi, scăpaţi de ultimul deochi,
Într-o crâşmă ordinară,
Să tăcem, privindu-ne în ochi.

S-a făcut târziu,
Mi-e aşa de frig,
Peste marele pustiu,
Ridic fruntea şi te strig.

N-am să-ţi cer nimic,
Te iubesc şi-atât,
Nici nu ştiu cum să-ţi explic
Cât îmi este de urât.

Într-un birt sărac
C-un birtaş milog,
Murmurând, când ceilalţi tac,
Ora-nchiderii, vă rog.

 Tu să-ncepi să plângi,
Eu să-ncep să cânt,
Să ne dea afară-n brânci,
Să ne-arunce pe pământ.

Vino negreşit,
Să tăcem fierbinţi,
Pentru tot ce am greşit
Când vorbeam făgăduinţi

Însă într-o zi,
Cum e şi firesc,
În zadar voi mai dori,
N-am să te mai regăsesc.

Şi te-aş mângâia,
Când îţi este rău,
 Tu, nefericita mea,
Eu, nefericitul tău.

Haide într-un birt,
Într-un cartier,
Hai să bem cafea şi spirt,
Nici să-mi ceri şi nici să-ţi cer.