duminică, 12 iulie 2015

Ovidiu Haidu


Născut în Braşov în 1967. A murit în 10 octombrie 2006, la aproape 39 de ani.
Când a debutat în Cenaclul Flacăra (1984), era în brigada liceului Uzina 2, avea spectacole, făcuse vioară la Liceul de Muzică. Dar mai compunea şi folk. „S-a dus la un spectacol pe stadion şi, când Păunescu a zis că aşteaptă debutanţi la audiţii, s-a dus şi el. Şi a avut succes, dar eu n-am ştiut. Am găsit dimineaţa, pe masă, 375 de lei. Erau de la Păunescu pentru prestaţia din acea seară“, povesteşte mama lui. Ovidiu scrisese versurile pentru prietena lui, Beia, pe care o cunoscuse încă din clasa I.



Se stabilise încă din 1990 în Scoţia, unde era angajat la operă, ca tenor. La început, încercase să ia lecţii de canto la Londra. S-a ambiţionat şi a dat la Conservator şi a continuat cu masteratul. Cariera lui luase proporţii şi ar fi ajuns departe dacă nu ar fi suferit un accident vascular cerebral fatal.

Pentru că e un cântec atât de popular, „Puştoaico“ a fost inclus pe primul CD retrospectiv al Cenaclului „Flacăra”.