Versuri: Dan Verona
Muzica: Ştefan Hruşcă
Înfloresc în cale-ţi teii
mamă dulce, Românie,
şi zăpezile mai rare
tot acoper-o câmpie
tot mai cântă într-un munte
noaptea o privighetoare,
grâul tot va bate-n galben
cât deasupra este soare
am simţit de-atâtea veacuri
ce-i iubirea de moşie,
ce înseamnă să ari singur
pe furtună o câmpie
am simţit şi bucuria
de-a fi ţară românească,
sprijiniţi de Marea Neagră
ca de-o poartă -mpărătească
ne-am simţit la noi acasă
în priveliştea solară,
cu mirosul sfânt de pâine
aurind rotunda ţară
ne-am simţit la noi acasă
între Dunăre şi mare,
ori in munţi, suind cu turme
de albine şi mioare
n-am dorit decât pe masă
aburind rotunda pâine,
n-am dorit decât să fie
apa limpede -n fântâne
n-am dorit decât lumina
să vegheze cu tărie,
somnul pruncilor în leagăn
şi-al seminţelor în glie
în rotunda noastră ţară
noi suntem ca o cetate,
peste care nu va trece
cel ce-n duşmănie bate
în rotunda noastră ţară
însemnat de veac e ramul,
să vegheze-acoperişul
unde stă la cină neamul
noi suntem la noi acasă
noi ne ştim şi dor şi nume,
unde stau Carpaţii teferi
stăm şi noi din veac în lume
astfel ne purtăm veşmântul
de fiinţă românească,
sprijniţi de Marea Neagră
ca de-o poartă-mpărăteasc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu